Detalii. Și un pic de joacă de imagini.

Toamna asta trebuie să îmi caut resursele de energie. După o vară care mi-a trecut pe nesimțite printre degete, după o pierdere pe care încă o simt uneori acut în piept, după zile în șir în care mi-am aranjat viața doar pentru a îmi da seama că e și mai haotică decât înainte, faptul că se întunecă la ora 7 are așa, un dar aparte, de a îmi sustrage și ultimele resurse de zen, drag de scris și chef de povestit.

Îmi e dor teribil de scris aici. Pe de altă parte, simt cum îmi fug cuvintele de sub taste, de parcă toate gândurile zănatice trebuie să rămână închise. Se întâmplă lucruri frumoase în jurul meu, oameni dragi fac proiecte mișto, am terminat de citit niște povești simpatice. Încă nu mă duc din nou la cățărat, dar am un plan strategic pentru următoarele 6 luni, începând cu 01 noiembrie.

Până când revine inspirația, vă las cadou primele imagini în joacă surprinse cu noul meu aparat foto. Așa, din joacă, mai mult pe modul automat sau încercând să îmi aduc aminte ce am învățat acum (prea) mult timp într-o tabără din Apuseni. Aparat care a venit datorita unui articol de pe blog, culmea 🙂 și pentru care trebuie să le mulțumesc simpaticilor de la Blogal Initiative.

În rest, vă salut și vă doresc toamnă în culori, nu în gri 🙂

Lasă un comentariu